vineri, 23 noiembrie 2007

FEBRUARIE, CINEVA MI-A RĂPIT MĂMICA

             Abia învăţasem să merg singur pe drumul spre şcoală, abia începusem să mă înşiretez şi să mă închei la nasturii de la cămaşă, abia trecuse o lună de la bucuriile sărbătorilor de iarnă, că într-o zi, întors pe lungul drum de la şcoală, pregătit să-mi îmbrăţişez mămica, am azvârlit ghiozdanul din spate, mi-am prins fularul pe cuier şi-am pornit s-o caut prin casa plină de ecou. 

           La început am crezut că-i ocupată şi că nu mă aude, am strigat mai tare, dar n-am primit răspuns, un gând m-a îndemnat ca s-o caut pe afară. N-a fost nici o problemă, pentru că nu apucasem să mă dezechipez. Am încercat să mă uit după urme, pentru că deşi în alte părţi se culegeau ghiocei, aici încă zăpada era stăpâna ţinutului, pe lângă casă nu am găsit-o, aşa că m-am îmbărbătat şi am pornit spre pădurea din vecinătate, care parcă-mi făcea semne cu crengile golaşe şi negrite de statul în umezeala iernii ca să nu-mi fac mari speranţe. Pe lângă pârâul ce-şi croise drum de sub stânci, zăpada pierduse teren, se vedea locul unde peste doar câteva luni vor fi flori şi verdeaţă. Mi-a fost mai uşor să urc pe aici că nu trebuia să-mi ridic picioarele foarte sus ca prin zăpadă.

              N-am hoinărit mult, pădurea era neprimitoare, inaccesibilă şi plină de crengi căzute, sub gretatea anotimpului ce se pregătea să iasă de pe podium şi parcă încerca să-mi întărească neliniştea şi nesiguranţa aşa că m-am întors (ca oşteanul înfrânt, dintr-o bătălie în care şi-a pierdut ţara).

               N-am găsit-o, nu mi-a răspuns, mi-am dezbrăcat uniforma amăgindu-mă că poate-i la cumpărături şi am s-o sărut când se întoarce.
             Am numărat aproape fiecare minut trecut, am aburit fereasta căutând-o din priviri chiar de la cotitura uliţei, a venit şi fratele meu de la şcoală, mi-am terminat şi temele, am aprins deja becul în cameră, iar noi tot singuri am rămas.
               Ca nişte pui de prepeliţă, la marginea tufişului, plini de spaimă şi prea micuţi ca să înţelegem realitatea, o strigam pe mama. Flămânzi, obosiţi, singuri, înfriguraţi şi deznădăjduiţi, ne-am luat unul pe altul în braţe încercând un surogat al îmbrăţişării mamei noastre.
              Vântul ne făcea să tresărim mereu; parcă auzeam paşii grăbiţi ai mamei dornice să-şi întâlnească odraslele, dar era doar una dintre ultimele zvâcniri ale iernii care se vedea alungată de căte o adirere mai prietenoasă. Am aşteptat-o până târziu în noapte, am sperat uitându-ne mereu la ceas, că poate-i la vreun vecin sau la cumpărături, că poate-i la bunici sau ... Şi am adormit singurei, flămânzi şi fără zâmbetul ocrotitor al mamei, pe marginea unui pat, cu gândul că doar doar o să vină.
            Cineva ne-a răpit mămica.
            Mai târziu, când am început să pricepem lucrurile, am înţeles că trebuie să stea pentru o vreme departe de noi, n-am înţeles de ce, şi am plâns... şi pâng şi azi, dar nu-nţeleg de ce.

9 comentarii:

  1. sincer, te invidiez cât de uşor poţi să te mişti în proză. ştii să "furnici", şi cu toate că ai spus pe undeva că nu forţezi inspiraţia să vină spre tine, te rog scutură-ţi mai des cuvintele. precis sunt şi alţii înafară de mine care mai vor să-ţi simtă gustul poveştilor. promit că te anunţ când reîncep întâlnirile Cenaclului ACROSTIH că mi-ar face mare plăcere să te prezint reprezentanţinlor generaţiei fast food, care preferă un cenaclu în loc de TV.
    cu drag...

    RăspundețiȘtergere
  2. offtopic:
    Intalnirea bloggerilor maramureseni cu bloggeri satmareni
    http://maramureseni.ablog.ro/2008-04-21/blognord-meets-nordblog-nt-lnire-de-bloggeri-cu-bloggeri.html

    RăspundețiȘtergere
  3. frumos..dar si trist in acelasi timp . m-a surprins faptul cum ai descris asteptarea ta de a-ti revedea mama

    RăspundețiȘtergere
  4. chiar ma impresionat aceasta proza sau spus o amintire sincer cand am citit ochi mei sclipeau

    RăspundețiȘtergere
  5. nu a aparut commentul meu pe-aci ...
    Lorelei

    RăspundețiȘtergere
  6. intr-adevar, nu sunt eu mare cunoscatoare in ale prozei, dar cred ca ar trebui sa publici mai des. ar fi pacat ca un talent ca al tau sa ramana nefructificat. fiindca si eu fac parte din grupul celor atacati si jigniti, ma alatur tie pentru ca se stie ca laolalta putem tine piept mai bine vanturilor-valurilor. asa ca iti las si adresa mea de mail, poate imi scrii, mi-ar place sa stiu mai multe despre tine, poate iti trimit si cartea mea
    elena_reinerth7@yahoo.com
    multumesc ca ai trecut pe la pagina mea. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  8. Zilele trecute fiica mea...mi-a spus ca sint prea "transparenta" cind scriu...
    Dupa ce am citit cele scrise de tine am ajuns sa inteleg va transparenta mai are inca o faza ...si mai'transparenta"
    Scrii cu o usurinta fantastica...ca unul care n-are nimic de ascuns...
    Biblia spune sa traim in asa fel incit lumea sa ne cunoasca ai cui fii si fiice sintem. Tu te "cunosti" de la distanta...
    Dumnezeu sa iti binecuvinteze familia...Rodica Botan

    RăspundețiȘtergere
  9. http://fratele.wordpress.com/2009/11/22/despre-mama/

    RăspundețiȘtergere