duminică, 8 iulie 2007

„Decembrie ... căldura nu vine numai de la soare”


                Aseară am avut un timp mai lung până ce somnul şi-a câştigat bătălia, iar în acest timp n-am avut altceva de făcut decât să las gândurile să-mi zburde prin ţinuturile trecutului.
„Decembrie ... căldura nu vine doar de la soare”
               Sfioasă, lumina dimineţii îmi gâdilă pleoapele, în semn că-i timpul să-mi dezvelesc ochii pentru a o vedea. Doi ochi mici şi sprinteni îşi fac apariţia, dis de dimineaţa, şi încă doi aşteaptă să fie înghiontiţi pentru aceasta. Iată-ne, doi copii, trecuţi de primul deceniu de viaţă, într-o dimineaţă de decembrie, treziţi din culcuşul nopţii (făcut pe-o canape extensibilă), sub un geam orientat spre nord (prin care se vedea releul de la Mogoşa). Imaginaţia dumneavoastră v-ar îndemna să credeţi că natura este bine pitită sub plapuma albă a iernii şi că abia aşteptăm să ne luăm fulare şi căciuli ca să ne avântăm cu sania la vale chicotind de fericire ... dar nu-i aşa... Singurul element care se potriveşte cu imaginaţia dumneavoastră este faptul că suntem fericiţi, dar zăpada nu face parte din decor, sania stă încă ruginită în pod, iar noi cu toate acestea ne-am trezit fericiţi.
             Singuri acasă (5), cu o listă de sarcini şi îndatoriri pusă între cele doua sticle ale vitrinei şi cu dorinţă arzătoare să se facă ora aşteptată, sărim de sub plapumă şi începem să mişunăm conform programului. Imaginaţi-vă doi miei în ţarc, la ora amiezii, care aşteaptă decizia ciobanului să-i lase să alerge la mama lor, aşa eram noi doi. Emoţii împletite cu dragoste şi mult, mult dor, fac să pară că penele ceasului sunt legate de podele.
            În program: animalele din gospodărie, cumpărături, curat în camera noastră şi foc în soba de sub boiler. Nu cred să mai fi avut o astfel de zi în viaţa mea, multe sarcini şi totuşi, nespus de bucuros. Soarele-şi întinde razele ce încălzesc ţinutul, deşi păsările călătoare ne-au lăsat demult „scrisoare de adio”, deşi pagina calendarului are o fotografie cu steluţe arginti îngrămădite pe o bojdeucă cu felinarul aprins. Frunzele copacilor stau asternute în covor ruginiu, natura nu-i prea vioaie, dar caldura ne face să credem că troienile s-au rătăcit pe drum.
          Noi ne vedem de treabă conform planificării din vitrină, animalele din ogradă au fost săturate, cumpărăturile (nu prea multe, era înainte de `89), sunt deja pe raft, iar noi plini de pasiune, ştergem elementele decorative de pe mobila ce străjuieşte camera copiilor (doze de la suc şi bere, ambalaje de la ciocolată, poze cu artişti, făceau parte din colecţia ce ne împodobea camera).
             Soarele a ajuns la mijlocul „terenului”, emoţiile ne fac să bâţâim ca apa pe plita încinsă. În zelul nostru de a face totul la superlativ, în acea zi, am pus excesiv de multe lemne pe focul de sub cazanul de la baie, care a cedat sub forţa presiuni, am adunat multă apă cu cârpele (ca în armată), asta ne-a făcut să nu observăm cum se lungesc umbrele. Cu puţin timp înainte de ora aşteptată (când ajungea cursa de doua jumate), ne-am umplut covata, pe care am aşezat-o pe două scaune afară şi ne-am litrocit ca în august, sărind stropi, spumă şi scântei din ochii noştri fericiţi. Ne-am îmbăiat, ne-am îmbrăcat şi iată-ne aşteptând clipa ce avea rolul de a ne face doi copii fericiţi.
             Cu pantalonaşi albaştri şi bluziţe bej cu maro în carouri, cu părul strălucind (sub soarele ajuns pe Stâncile Şoimului) şi ochii inundaţi de lacrimi îşi aşteaptă băieţeii ... mama. Cu paşi nesiguri, cu umerii aplecaţi sub povara timpului petrecut departe de copii, cu braţele întinse şi ochii scânteind, aşa urca dealul din faţa casei cea care-şi înmuiase pâinea în lacrimi de dorul acestor voinicei. Distanţa dintre noi şi mami scădea tot mai mult până când am putut simţi căldura palmelor ei pe obrajii mei. Cuvintele îşi pierd valoarea în astfel de momente...
         Ne-am încleştat toţi trei într-o îmbrăţişare strânsă, lăsându-ne lacrimile să stropească pieptul mamei, pe care ne-am lipit capetele mici. Aş fi putut sta aşa, tot atâta timp cât am stat departe de ea...                
        Ne şterse lacrimile la amândoi (cu mâinile asprite de muncă), ne pupă şi „trase cortina”, lăsând trecutul în mâna uitării.

7 comentarii:

  1. Ai lasat ca penita ta sa aduca in sfarsit zapada peste...tristete.Am topit aceasta zapada in lacrimile ce mi se scurg firav pe sub gene,multumite azi,de un trecut la adapostul mamei. Ne-ai amintit faptul ca, copilaria este un privilegiu de care nu ne bucuram toti la fel..."caldura nu vine doar de la soare"...Adevarat! Ea vine si de la Dumnezeu,prin oameni ca tine,care impotriva poverii apuse,au luat o penita,si ne-au facut prietenii copilasului ratacind in frig,cu nasucul inrosit,ascunzand sub hainuta subtire o inima frageda,parca prea frageda pentru atatea batalii...Multumim!

    RăspundețiȘtergere
  2. Iau multumirile tale, le aranjez intr-un buchet impreuna cu ale mele si le astern in fata Celui care in toiul noptilor sau in diminetile negricioase, imi arata penita care si-a facut deja incalzirea pentru a o alerga pe hartie.
    Scrutant trecutul cu ochii intetosati de uitare, multumesc lui Dumnezeu ca mi-a facut parte de o copilarie inlacrimata, astfel am putut sa apreciez mai bine binecuvantarea care a urmat.

    RăspundețiȘtergere
  3. minunat, iata un blog care iese din tipare... ma bucur ca te-am gasit si promit sa-mi fac timp sa citesc tot. eu sunt elena
    http://adouasansa.blogspot.com/ si
    http://flacarasperantei.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc elena ca ti-ai tras sufletul la umbra amintirilor mele si multumesc de aprecieri, consider ca nu te vei supara daca le transmit mai departe Celui care imi ofera bucuria de a trai

    RăspundețiȘtergere
  5. Anul acesta, pe 9 decembrie, m-am bucurat de caldura soarelui ca in urma cu 23 de ani, doar ca ochii imi scanteiau a amintire nu a dor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ploua, lacrimile cerului imi rascolesc amintirile. Gandul ma poarta peste ani, la acele lacrimi de bucurie, cand v-am imbratisat ca pe un dar nepretuit. MAMI, TE IUBESC!!!

    RăspundețiȘtergere